Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CU TOATĂ CONVINGEREA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 46 pentru CU TOATĂ CONVINGEREA.

Ioan Slavici - Propaganda semitică

... eraÅ­ împinșÄ­ de firea lor a-șÄ­ da silința să ne facă de o potrivă cu dînșiÄ­, și uniÄ­ maÄ­ indirect și maÄ­ cu precauțiune, iar alțiÄ­ c’o insolență revoltătoare aÅ­ luat în bătaie de joc preocupările noastre religionare, tradițiunile noastre naționale, obiceiurile moștenite de la părințÄ­ noștri ... ci ca mÄ•sură de apărare nețională. NoÄ­, care atâta timp am stat sub înrîurirea bizantină, ne-am jertfit existența națională, dacă n’am combate cu toată stăruința pe cea semitică. Chiar dacă am reușit însă să facem peste putință înrîurirea directă a Evreilor, stăm sub înrîurirea lor indirectă, care ... mijlocul unei societățÄ­ pornite spre destrămare însă toate acestea sunt banalitățÄ­, cum banalitate e sfînta cuminecătură pentru cel ce și-a perdut credința. Cu vorbe frumoase, cu forme deșerte, cu declamațiunÄ­ patetice nu se maÄ­ poate vindeca societatea noastră de boala, în care am aruncat-o prin propagarea uneÄ­ culturÄ­ stricate. Nu e, înainte de ... convingerea, că e cestiune de conservare națională să ne reîntărim conștiința comunitățiÄ­ de interese morale și că aceasta n’o putem face de cât combătînd cu ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Tendenționismul și tezismul în artă

... c-o albină care ne dă lucruri dulci, și zice: ,,Ce ne pasă nouă de unde le ia?" Mai întâi, aceste fraze — ca și toată partea în care dl Roman atinge teoriile estetice, cum e: legătura între idei în general și în special între ideile sociale cu arta — sunt foarte puțin limpezi la dl Roman. Al doilea, d-sa nu m-a înțeles bine, cel puțin nu m-a ... așa de complexe, încât e foarte firesc lucru să nu poți să le lămurești cu desăvârșire. Voi împlini această lipsă pe cât îmi va fi cu putință. Nu voi putea însă să dau toate lămuririle în acest articol; ce va mai rămânea, voi spune altă dată. Iată, în câteva cuvinte, cam ... primește și nu poate să ne dea decât din ceea ce primește. În lanțul nesfârșit al cauzelor și efectelor din universul nostru, cauza se schimbă cu efectul și ceea ce a fost azi cauză, mâine e efect. Așa și cu arta. Efect al mijlocului social, ea la rândul ei lucrează asupra acestui mijloc. Pesimismul deznădăjduit și bolnăvicios al lui Leopardi, care e productul (pe cât ... ...

 

George Topîrceanu - Ioan Slavici (Topîrceanu)

... nevoit să producă necontenit și, desigur, nu s-a oprit la vreme. Adevăratul Slavici se găsește numai în cele două volume de Nuvele, cu care a debutat. Acolo e Popa Tanda , acolo e Budulea taichii , acolo sunt Scormon , O viață pierdută și Moara cu noroc . Cine nu cunoaște mai cu seamă această din urmă nuvelă nu cunoaște pe Slavici și nu cunoaște una din cele mai puternice creațiuni ale literaturii române în acest gen. Ne ... am delectat în copilărie cu Budulea taichii și cu Popa Tanda și le-am recitit mai târziu, cu acea indulgență și lipsă de rezerve mintale cu care răsfoim cărțile îmbibate de farmecul unor amintiri personale, deci cu aceeași plăcere. Dar aceste două nuvele, de care pomenesc predilect toți criticii lui Slavici, nu mi se par totuși cele mai izbutite creațiuni ale lui ... Slavici este, fără îndoială, nuvela tragică. Moara cu noroc , care nu poate să placă atâta în copilărie, recitită de câteva ori mai târziu, la intervale, cu toată blazarea necruțătoare a unui spirit saturat de literaturism, lasă aceeași impresie puternică. E povestirea unor fapte dramatice pe care autorul le plasează cu ...

 

Ion Luca Caragiale - Așa să mor!

... mi-era de simpatic, să m-apropii de el și să intru în vorbă. L-am văzut în vagonul-restaurant, înconjurat de alți călători, conversând cu ei în mai multe limbi străine nemțește, ungurește, italienește, franțuzește un poliglot în toată puterea cuvântului. Om tânăr, cam de treizeci de ani foarte elegant; deschis la privire și la vorbă; vesel, deștept, vioi; plin de glume și, mai ... presus de toate, om umblat. Ceasuri întregi am tras cu urechea la conversația lui cu ceilalți călători, și, din câte am putut înțelege, am rămas cu convingerea care, mai târziu, trebuia să mi se confirme cu prisos că mă aflu în fața unui om extraordinar. Acest tânăr, nu numai că știa atâtea limbi, dar cunoștea de aproape și țările lor: vorbea ... lângă ce trebuia să-mi inspire de acuma-ncolo. Cum se poate un om să-i ia atâtea! Fenomenal! Să las că știe pe dinafară toată muzica din Prințesa dolarilor și din Văduva veselă, cu cuvintele cupletelor în nemțește și-n românește; căci asta se poate atribui talentului și memoriei, care adesea nu dovedesc prea mult în privința inteligenței; clar ...

 

Ion Luca Caragiale - Ironie

... era decît din pricina deșertăciunii lor, iar nu din vreo falsă modestie ce l-ar fi făcut să n-aibă deplină și manifestă încredere, față cu toată lumea, în talentul lui. Avea talent, și o știa mai bine decît oricine: nici o critică nu-l putea face să se-ndoiască de sine ... o nenorocită realitate, și ea îl afecta foarte. Ce Dumnezeu! doar n-a trăit omul acesta acum cîteva veacuri, ca să ne permitem cu atîta ușurință a băsni despre trista lui viață!... a trăit pînă mai ieri, aci, cu noi, cu mine, zi cu zi, ani întregi... Pe cine vrem noi să amăgim? Talentul lui de poet nu-i producea nimica; două-trei funcțiuni care le-a avut ... lui era de un fel curat moral. Minunată judecată, dar ieftină scuză pentru acei ce l-au lăsat totdeauna în lipsă, deși-l puteau ajuta cu toată dignitatea, deși apropierea lui le-a făcut cinste și... profit — și încă le face. Da, era risipitor, pentru că iubea și el ... moară cum a murit; însă neajunsurile practice ale traiului, hrană ordinară, interior mizer, nevoie continuă de muncă grosolană obligată și ridicul plătită —

 

Alecu Russo - Scrisori (Russo)

... vorbesc rău despre viitor. Nu, iubite! Mâna nu este atât de îndemânatică ca să urmeze închipuirea frumoaselor planuri pe care le întrevăd! Un mare popor cu o mare ca întăritură, două fluvii care se numesc Dunărea și Nistru drept centură, cu sânge roman în vine, și nici Moldova cu fiicele ei, nici Transilvania ori Banat, ci un pământ românesc cu o mare capitală, care s-ar chema Roma, dacă vrei, cu mari piețe numite Piața Poporului, Piața Traiană, Piața lui Ștefan, Piața lui Mihai, Piața Moldovei, Piața Banatului, Piața Ardealului. Și apoi putere, fericire, mărire, glorie ... că Ungaria își zice regina fostei Valahii. Trăiască România. Adio,bunul meu, bravul meu... Sărută steagul din partea mea. V-ați purtat bine. Sărută pe toată lumea. Noutățile de la voi au fost primite de dușmanii noștri cu dușmănie. La revedere, curând la Focșani A. Sauvegea Valentineanu, Bălăceanu, Filipescu și toți, salutare și frăție nu... frăția ungurească. 4 iulie 1848, Sibiu ... și, făcându-vă această declarație, cu toată sinceritatea care mă caracterizează, mă măgulesc, domnilor, cu nădejdea că împărtășiți în totul gustul meu. Drept care semnez ...

 

Paul Zarifopol - Din istoria poeziei românești

... idee că arta poetului ar fi mai ușoară decât a prozatorului după cum socotim cei mai mulți, atunci când intrăm în cariera literară cu toată încrederea juneții. Iată excesul diletantismului literar, clar formulat de Grigore Alexandrescu în anul 1847: pletoră de poeți pe piața literară, și acest exces explicat prin ... tot timpul cât scria. Lui Ghica, îngrijirea literară a colegului îi părea manie... Alexandrescu însuși gândea astfel. În prefața pomenită, el urmează așa: cu cât arta e mai frumoasă, cu atât este mai anevoie; cu cât sunt mai rari poeții care au lăsat numele lor la secoli, cu atât mai numeroși aceia care s-au pierdut în adâncul uitării. Faimosul BĂ©ranger, puternicul liric al timpilor moderni, poet popular cu aristocratice forme, și unul din capetele cele mai judicioase ale Franței, zice că multe din cântecele sale mici l-au costat două și trei săptămâni ... vedeți, bucuros ocazie de a lovi și mediocritatea literară a timpului său. Siliți suntem a nota că el însuși, cu toate că, în teorie, pleda cu cea mai sinceră convingere ...

 

Titu Maiorescu - În chestia poeziei populare

... chestia a fost adusă în discuția generală. S-a recunoscut că adevărul orcât de puțin favorabil ne-ar fi, trebuie spus cu toată sinceritatea îndată ce este întemeiat; dar s-a constatat că citatului studiu îi lipsește tocmai orce temei, și astfel afirmarea d-lui Radu ... însă această dovadă nu a mai adus-o și nici nu credem că o va aduce vreodată. Este dar, iubite coleg, îndoită mulțumirea cu care viu să te felicit pentru introducerea criteriului latin în cercetarea poeziei populare și pentru vioiciunea stilului cu care știi să ne împărtășești convingerea d-tale. În această parte a discursului ne putem uni nu numai d-ta cu cel ce are plăcerea de a-ți răspunde în acest moment, dar probabil toți colegii noștri din Academie. Căci ne aflăm pe un ... ei, va culege, va combina, uneori va completa din multele variante forma definitivă, care după a lui simțire îi va părea mai conformă cu geniul poetic al poporului. În această alegere și consolidare de formă, Alecsandri, cu ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea și morala în artă

... care ar putea îndreptăți orice pornografie). Și dacă criticul ar fi scris numai atâta, am putea să ne bucurăm că suntem de aceleași păreri, și cu atât mai mult, cu cât multe din ele le spusesem mai dinainte în Contemporanul . Dar criticul nu se mulțumește numai cu atâta, cu analiza scrierilor dlui Caragiale, ci, în scopul de a le apăra, se aruncă în teorii înalte asupra moralei în artă și tocmai aceste ... a ficțiunii artistice în lumea reală cu cerințele ei, și prin chiar aceasta îl coboară în sfera zilnică a egoismului, unde atunci — cu toată învățătura de pe scenă — interesele ordinare câștigă preponderență. Căci numai o puternică emoțiune impersonală poate face pe om să se uite pe sine și ... îmi vor lipsi sentimentele egoiste, egoismul care mă face să scap din foc, aș arde în casă, și dacă egoismul ar lipsi la toți indivizii, toată omenirea ar pieri într-un fel oarecare. Tot așa s-ar întâmpla dacă ar lipsi cu totul sentimentele altruiste. Așadar, din aceste exemple urmează că și egoismul, și altruismul pot fi morale. Nu cercetăm care din amândouă e mai mult și ... ...

 

Ioan Slavici - Semitismul (1908)

... ca slăbiciune și isvor de nenorociri, semiții o iau drept un fel de virtute și condițiune neapărată a desvoltării. E mai presus de toată îndoiala, că cu cât mai multe și mai mari sunt trebuinșele, cu atât mai vârtos își încordează oamenii puterile, ca să creeze mijloacele pentru satisfacerea lor, și că acela, care consumă mult, împinge societatea spre o lucrare ... romanilor, pe care Virgiliu îl precisează atât de bine în Eneida, e Â»pax romana«, și de aceea singura știință, pe care au cultivat-o cu o stăruință, este jurisprudența, în care au și rămas neîntrecuți. Ei s'au răsboit cu semniții pentrucă aceștia nelinișteau pe vecinii lor și ai Romei și erau de rea credință. Cu tarentinii, cu grecii din Italia, în genere și cu Pirhu, care le venise într'ajutor, s'au răsboit fiindcă aceștia erau corupți, hrăpitori și insolenți. Cu cartaginenii s'au răsboit fiindcă au fost provocați și în urmă amenințați. Niciodată ei n'au pornit din propriul lor îndemn, nici n'au provocat ... guvernarii unor proconsuli ca Semproniu Grachu ori gioerele său Scipio Africanul (Emilian), cari au fost mulți, provincialii erau fericiți. Viind însă, ca stăpâni, în atingere cu cartaginenii,

 

George Topîrceanu - Pe un volum de Eminescu

... să surprindă tainele acestui artist incomparabil. * Despărțind ad-hoc forma de fond, observăm că la unii poeți de ieri și de astăzi expresia formală întrece cu mult conținutul sufletesc. Poetul are mania de a spune totul cât mai pe departe, cu ocol, cu diplomație parcă... E un labirint de întorsături precaute în care uneori te pierzi definitiv. Trebuie să dai cuvintele la o parte cu lopata, ca să descoperi o idee liliputană, care de obicei nu merită osteneala: Nu vezi tu că-n înțelesul cel zadarnic și cuminte, Care tremură ... numai strictul necesar. Dar acest strict necesar, această parte luminată a unui tot rămas în umbră, e exprimat de-a dreptul cu toată claritatea permisă de subiect și posibilă mijloacelor artistului. Se înțelege, prin urmare, că nu e vorba aici de procedeul acelor poeți care nu exprimă nimic ... n-ai găsi-o dacă ai fi nevoit să străbați drumul sever al unui șir de idei. Tocmai acestea derutează pe unii cititori. Oricum, însă, cu toată aparența lui de farsor, poetul ni se pare, în fond, și mai naiv decât admiratorii lui... În cele mai multe cazuri însă, poetul nu e ...

 

   Următoarele >>>